Ce este somatizarea? Somatizarea apare când preocupările psihologice sunt transformate în simptome fizice. De exemplu o persoană care a pierdut pe cineva drag poate somatiza durerea prin respirație greoaie, sau oboseală severă. Ce este foarte important, nu există o cauză medicală pentru acel simptom cu toate că durerea fizică este prezentă.
Totuși, conceptul de durere implică o relație de cauzalitate. Care e cauza ei? Starea de rău și boala implică perspective diferite. Durerea poate fi experimentată în absența bolii, în timp ce boala poate fi diagnosticată de medici în lipsa durerii.
Persoanele care somatizează au patternuri prin care caută să evite durerea emoțională. Adesea aceștia se căsătoresc cu persoane care somatizează și ele, sau caută parteneri care să-i îngrijească. Membrii familiei, împărțind același spațiu, aceeași experiență, se influențează unii pe alții privind modul cum apreciază situația.
Totul se reduce la conexiunea dintre minte și corp, care este automată și involuntară. Soma este termenul grecesc care se referă la trup. Somatizarea reprezintă expresia fizică a stresului sau a altor probleme de natura psihică.
Conexiunea minte–corp: de ce emoțiile ajung în corp
Legătura dintre minte și corp este profundă și continuă. Fiecare emoție are un corespondent fiziologic. Când simți teamă, ritmul cardiac crește. Când ești furios, musculatura se tensionează. Când ești trist, nivelul de energie scade.
Problema apare atunci când emoțiile nu sunt recunoscute, exprimate sau procesate. Corpul devine atunci „purtătorul de cuvânt” al psihicului. În lipsa conștientizării emoționale, somatizarea devine un mecanism automat de reglare.
Uneori, este mai ușor pentru o persoană să spună „mă doare” decât „sunt rănit emoțional”.
Când somatizarea devine o problemă?
Majoritatea dintre noi experimentăm la un moment dat în viață somatizarea. Fie că e vorba de dureri de cap din cauza stresului, sau stări de vomă din cauza anxietății, dureri în piept în urma traumei, toate acestea sunt situaționale și trecătoare. Somatizarea devine o problemă clinică atunci când suferința este prelungită și severă.
Persoana în cauză este convinsă ca are o afecțiune care nu a fost descoperită încă. Dezvoltă anxietate, fiind în permanentă într-o stare de tensiune. Merge la medici, căutând o părere medicală diferită pentru a obține un răspuns la dificultatea în care se află. De obicei fac tratamente medicale care nu duc la ameliorări.
În aceste situații, corpul devine centrul atenției, iar frica de boală poate amplifica și mai mult simptomul. Se creează un cerc vicios: anxietatea intensifică simptomul fizic, iar simptomul fizic crește anxietatea.
Principalele cauze ale somatizarii:
- Componenta genetică privind moștenirea tipului emoțional și perceptual, sau pragul specific de sensibilitate la durere. Sesizarea și raportarea simptomelor somatice depinde de modul cum prelucrăm informația în creier.
- Anxietatea și stresul emoțional. Emoțiile negative și scăderea toleranței la stres.
- Trauma care poate duce la un nivel ridicat al cortizolului și al altor hormoni, care pot slăbi sistemul imunitar și pot provoca diferite simptome fizice.
- Relații conflictuale.
- Lipsa încrederii în sine.
- Tensiuni existente la locul de muncă.
- Patternuri transgeneraționale prezente în familie chiar și până la a treia generație.
- Atitudini culturale. O persoană poate primi mai multă atenție și simpatie atunci când prezintă simptome fizice, decât atunci când raportează probleme psihologice. Mintea și corpul unei persoane pot învața să somatizeze suferința pentru a primi ajutor.
Impactul pe termen lung al somatizării
Atunci când somatizarea persistă, ea poate afecta calitatea vieții. Activitățile zilnice devin dificile, relațiile pot avea de suferit, iar starea generală de bine scade.
Frustrarea apare frecvent, mai ales atunci când investigațiile medicale nu identifică o cauză clară. Persoana poate simți că nu este înțeleasă sau că suferința ei este minimalizată.
De aceea, este esențială o abordare integrată, care să includă atât evaluarea medicală, cât și explorarea psihologică.
Diagnostic
- Primul pas este excluderea cauzelor medicale generale, precum și excluderea suspiciunii de schizofrenie, pentru că pot exista multe idei delirante somatice la cei care suferă de acest lucru.
- Se analizează modul cum afectează acest fenomen desfășurarea normală a activităților zilnice și preocuparea exagerată în legătură cu simptomele.
- Persistența în timp a simptomelor, de cel puțin șase luni de zile.
- Se investighează istoricul familial, factorii de stres, se face o genogramă a bolilor pe trei generații.
Tratament
Cea mai bună soluție este psihoterapia care ajută persoana respectivă să conștientizeze care este emoția, sursa din spatele durerii. Se produce o conștientizare a situației reale trăite și o modificare a ei, astfel încât se schimbă cadrul general în care este privită problema. Persoana învață să-și exprime emoțiile, să-și corecteze gândurile negative, convingerile nerealiste și într-un final să-și schimbe comportamentul. Este un proces de durată, în care care se identifică inițial gândurile și emoțiile negative, iar apoi se înlocuiesc treptat cu mecanisme funcționale pentru a face față mai ușor situațiilor dificile fără să-și pună sănătatea în pericol.
Terapia se poate încheia atunci când simptomul devine mai confortabil, a scăzut în frecvență sau severitate și nu mai e resimțit ca o criză medicală.
De ce este important să ceri ajutor
Somatizarea nu este „imaginară”. Simptomul este real, chiar dacă nu are o cauză medicală identificabilă. Durerea este trăită autentic.
A cere sprijin psihologic nu înseamnă că „este totul în capul tău”, ci că îți oferi șansa de a înțelege ce încearcă corpul să comunice.
Procesul terapeutic ajută la restabilirea echilibrului dintre minte și corp, reducând tensiunea internă și creând mecanisme sănătoase de reglare emoțională.
Dacă te regăsești în situația descrisă, poți completa formularul de mai jos.