Psiholog pentru stimă de sine scăzută în București: când vocea din cap spune că nu ești suficient

Ce este stima de sine — și de ce contează atât de mult

Când vorbim despre stimă de sine, vorbim despre ceva profund și esențial. Nu este vorba de aroganță sau de a te crede superior altora. Este vorba de modul în care te raportezi la propria ta valoare ca persoană.

Stima de sine nu este vanitate — este fundația

Stima de sine este modul în care răspunzi la întrebarea: „Cât de mult contez eu, ca persoană?” Este imaginea pe care o ai despre tine, dincolo de realizări și dincolo de greșeli. Este despre cine crezi că ești când nimeni nu te vede.

Mulți oameni confundă stima de sine cu încrederea în sine. Încrederea se referă la abilități — poți fi încrezător că poți face o prezentare sau că te descurci la volan. Stima de sine se referă la valoarea ta intrinsecă ca ființă umană. Poți fi foarte competent sau competentă și totuși să nu te simți suficient de bun sau bună.

Am lucrat cu oameni extrem de capabili, profesioniști de succes care, în interior, nu își pot interioriza realizările. Nu pentru că nu le văd — ci pentru că filtrul lor intern le minimizează înainte să ajungă la inimă. Acest filtru este stima de sine. Ea determină cum interpretezi tot ce ți se întâmplă.

Când cineva îți face un compliment, stima ta de sine decide dacă îl accepți sau îl respingi. Când greșești, ea decide dacă înțelegi greșeala ca pe o lecție sau ca pe o dovadă că ești inadecvat. Stima de sine este lentila prin care vezi întreaga ta viață.

Stima de sine sănătoasă vs. stima de sine scăzută — cum se simte diferența

Diferența nu este între a fi sigur sau sigură pe tine și a nu fi. Este între a-ți baza valoarea pe ceva fix interior sau pe ceva fragil exterior. Vreau să îți descriu cum se simte fiecare, pentru că poate te vei regăsi.

Când ai o stimă de sine sănătoasă, te simți suficient chiar și când greșești. Nu te prăbușești emoțional la prima critică. Poți primi feedback fără să simți că întreaga ta valoare este pusă sub semnul întrebării. Nu ai nevoie de validare constantă din exterior pentru a ști că ești ok. Îți cunoști limitele, dar nu te definești prin ele.

Stima de sine scăzută se simte complet diferit. Valoarea ta personală fluctuează în funcție de ce fac sau spun alții. Greșelile par dovezi ale inadecvării tale. Succesele par norocoase sau temporare — sigur cineva va descoperi că nu ești cu adevărat capabil sau capabilă. Te compari constant cu alții și ieși mereu în dezavantaj.

În cabinet, aud adesea: „Știu că ar trebui să mă simt bine cu mine, dar pur și simplu nu pot.” Aceasta nu este lipsă de voință. Este un tipar profund înrădăcinat care funcționează automat. Și ca orice tipar, poate fi recunoscut, înțeles și transformat prin lucru terapeutic constant.

Semnele că stima de sine scăzută îți afectează viața — te regăsești?

Stima de sine scăzută nu este întotdeauna vizibilă din exterior. Unii oameni par încrezători, funcționează bine profesional, au relații. Dar în interior, lupta este constantă. Dacă te întrebi dacă stima ta de sine este scăzută, iată ce observ cel mai des în cabinet.

Semne emoționale și de gândire

Iată câteva dintre semnele pe care le întâlnesc cel mai des în cabinet la persoanele cu stimă de sine scăzută:

• Autocritică severă și constantă — Te judeci mult mai dur decât ai judeca pe altcineva. Vocea interioară este mereu nemulțumită, mereu găsește ceva în neregulă cu tine.
• Dificultatea de a accepta complimente — Când cineva îți face un compliment sincer, îl minimizezi automat: „A fost noroc”, „Nu e mare lucru”, „Sigur spune asta tuturor”. Nu poți internaliza aprecierea.
• Comparație continuă cu alții în defavoarea ta — Întotdeauna cineva este mai bun, mai capabil, mai demn de succes decât tine. Rețelele sociale devin o sursă constantă de dovezi că nu ești suficient.
• Sindromul impostorului — Chiar dacă ai realizări concrete, simți că nu le meriți. Crezi că oamenii te supraestimează și că, în curând, vor descoperi „adevărul” despre tine.
• Rușine cronică — Nu doar pentru ceea ce faci, ci pentru cine ești. Sentimentul că, în esența ta, există ceva greșit sau lipsă, ceva care te face mai puțin decât alții.
• Frica de eșec care paralizează acțiunea — Nu încerci lucruri noi sau nu îți asumi riscuri pentru că eșecul ar confirma ceea ce crezi deja despre tine: că nu ești capabil sau capabilă.
• Sentimentul că nu meriți lucrurile bune — Când îți merge bine, simți disconfort. Parcă aștepi pedeapsa, parcă fericirea nu îți aparține cu adevărat.
• Perfecționismul ca mecanism de compensare — Crezi că dacă ești perfect, nimeni nu te va putea critica. Dar perfecțiunea este imposibilă, deci trăiești într-o stare de eșec permanent.
• Dificultatea de a spune nu — Te supui nevoilor altora pentru a fi acceptat sau acceptată. Teama de respingere este mai puternică decât respectul față de propriile limite.

Dacă te-ai regăsit în câteva dintre aceste semne, vreau să știi că nu ești singur sau singură. Aceste tiparele sunt foarte comune la persoanele cu stimă de sine scăzută — și ele nu te definesc. Sunt mecanisme învățate care pot fi desfăcute prin lucru terapeutic constant.

Semne în relații și comportament

Stima de sine scăzută nu rămâne înăuntru — ea modelează fiecare decizie pe care o iei în relații, la job și în viața de zi cu zi. Iată cum se manifestă în lumea exterioară:

Nevoia excesivă de validare din partea celorlalți

— Valoarea ta fluctuează în funcție de ce spun sau fac alții. Ai nevoie de confirmare constantă că ești ok, că ești iubit sau iubită, că nu ai greșit.

Dificultatea de a stabili limite sănătoase

— Spui da când vrei să spui nu. Îngădui comportamente care te rănesc pentru că ai impresia că nu meriți mai mult sau că vei fi abandonat dacă ceri respect. Citește mai multe aici ➜

Tendința de a te subordona nevoilor altora

— Nevoile tale par mai puțin importante. Te subordonezi constant pentru a păstra relația, jobul, prietenia — de parcă tu nu ai dreptul la spațiu propriu.

Evitarea situațiilor noi de teamă că vei eșua

— Refuzi oportunități bune pentru că nu crezi că te vei descurca. Zona de confort devine o închisoare pe care o alegi singur pentru a evita confirmarea fricii că nu ești suficient.

Alegerea relațiilor sub potențialul tău

— Alegi parteneri care te tratează ca pe cineva care nu merită mai mult. Uneori, inconștient, alegi oameni care confirmă ceea ce crezi despre tine: că nu ești demn de iubire adevărată.

Tolerarea unui tratament care nu îl meriți

— Accepți critică constantă, lipsă de respect, neglijare emoțională — pentru că ți se pare normal. Ai ajuns să crezi că așa merită cineva ca tine.

Izolarea socială din teamă de judecată

— Te retragi din relațiile sociale pentru că presupui că alții te judecă negativ. Preferi singurătatea decât riscul de a fi văzut așa cum te vezi tu pe tine.

Dependența emoțională excesivă

— Te prinzi că nu te simți complet fără aprobarea unei anumite persoane. Relația devine sursa ta unică de valoare, ceea ce te face extrem de vulnerabil emoțional.

Dacă te regăsești în aceste semne, știi că nu ești singur sau singură și că există sprijin. În cabinet, lucrez cu oameni care trăiesc exact ceea ce descrii tu. Și pot să te ajut să construiești o relație mai blândă cu tine însuți sau însăți — una în care să îți recunoști valoarea reală, dincolo de ceea ce îți spune vocea critică interioară.

De unde vine stima de sine scăzută — ce observ în cabinet

Nu te naști cu stimă de sine scăzută! Ea se formează în timp, prin experiențele pe care le trăim și, mai ales, prin mesajele pe care le primim despre cine suntem. Într-o continuare a muncii mele terapeutice, am observat câteva surse comune ale stimei de sine scăzute.

Mesajele primite în copilărie

Copiii învață cine sunt prin ochii adulților din jurul lor. Dacă acei ochi reflectă critică constantă, dezamăgire sau iubire condițională, copilul învață că valoarea lui depinde de ceea ce face, nu de cine este. Acestea sunt mesajele care lasă urme adânci.

Critica excesivă sau condițională este una dintre sursele principale. „Te iubesc dacă iei note bune.” „De ce nu ești ca fratele tău?” „Întotdeauna faci ceva greșit.” Copilul învață că dragoste și valoare trebuie câștigate prin performanță — și că el, în sine, nu este suficient.

Comparațiile umilitoare cu frații sau colegii creează un sentiment profund de inadecvare. Copilul învață că există o ierarhie și că locul lui este jos. Acest tipar de comparație devine apoi automat în viața adultă — te compari singur și ieși mereu în dezavantaj.

Lipsa de validare emoțională este la fel de dăunătoare ca și critica directă. Când emoțiile tale sunt mereu minimizate — „Nu e nimic, nu mai plânge” — înveți că ceea ce simți nu contează. Că tu, în esența ta emoțională, nu ești important.

Mulți dintre oamenii cu care lucrez nu au crescut cu părinți răi. Au crescut cu părinți care nu știau să ofere ceea ce aveau nevoie copiii lor. Iar asta lasă urme la fel de reale. Părinții au acționat din propriile lor răni neprocesate, din propriile lor limite — dar asta nu schimbă impactul asupra copilului.

Experiențe de respingere, bullying sau eșec neprocesat

Nu doar copilăria formează stima de sine. Experiențele dure din adolescență sau de la începutul vieții adulte pot eroda ceea ce era deja fragil — sau pot crea răni noi care se transformă în credințe limitative despre sine.

Bullying-ul la școală este o sursă frecventă. Să fii ridiculizat în fața clasei, să fii exclus constant, să ți se spună că ești prea gras, prea slab, prea ciudat — aceste experiențe se internalizează. Copilul sau adolescentul ajunge să creadă că ceea ce spun ceilalți este adevărat.

Respingerile relaționale timpurii pot modela profund stima de sine. Prima mare dezamăgire romantică, pierderea unui prieten apropiat, sentimentul că nu te potrivești nicăieri — aceste momente pot deveni povești definitorii: „Sunt de neacceptat”, „Nu sunt suficient de interesant”, „Oamenii mă părăsesc”.

Eșecurile neprocesate pot deveni dovezi ale inadecvării tale. Nu evenimentul în sine formează stima de sine — ci interpretarea pe care o dăm acelui eveniment și pe care o repetăm ani de zile. Un eșec poate fi văzut ca o lecție sau ca o dovadă că „nu sunt în stare”. A doua interpretare se fixează și devine identitate.

Uneori, o singură frază spusă de un profesor, un coleg sau un părinte a devenit povestea pe care o persoană și-a construit întreaga identitate. Și nu este niciodată prea târziu să rescrii acea poveste. Lucrul terapeutic poate desfășura aceste credințe și poate reconstrui o narațiune mai onestă și mai blândă despre cine ești.

Relații care au erodat stima de sine la vârsta adultă

Stima de sine scăzută poate fi și un rezultat al relațiilor adulte — nu doar al copilăriei. O relație toxică, un partener critic, un mediu de lucru abuziv — acestea pot eroda chiar și o stimă de sine care părea solidă.

Văd oameni care au intrat într-o relație cu o stimă de sine fragilă și care au ieșit cu una și mai fragilă — pentru că au ales, inconștient, parteneri care le-au confirmat ceea ce credeau deja despre ei înșiși. Dacă în adâncul tău crezi că nu meriți iubire, vei fi atras sau atrasă de cineva care te va trata exact așa.

Criticile constante din partea unui partener sunt extrem de distructive. „Nu faci nimic bine.” „Ești prea sensibil/ă.” „Altcineva ar fi mai bun/ă decât tine.” Când auzi aceste mesaje zilnic, începi să le crezi. Ele devin vocea ta interioară.

Mediul de lucru toxic poate avea același efect. Un șef abuziv, colegi care te subminează, o cultură organizațională unde greșeala este pedepsită sever — toate acestea pot transforma o persoană competentă într-o persoană care se îndoiește constant de propriile abilități.

Respingerea cronică în relații — relație după relație care eșuează — poate ajunge să pară dovada că problema este la tine. „Dacă toți mă lasă, înseamnă că eu sunt problema.” Realitatea este adesea că alegi același tip de persoană sau că tiparele tale relaționale sabotează conexiunea — dar asta nu înseamnă că tu, ca persoană, ești problema.

Citește mai multe aici ➜

Stima de sine scăzută și legătura cu anxietatea, depresia și perfecționismul

Stima de sine scăzută rareori vine singură. Ea este adesea însoțită de anxietate, de stări depresive sau de un perfecționism epuizant. Aceste probleme se hrănesc reciproc și formează un ciclu greu de rupt fără sprijin terapeutic.

Anxietatea ca voce a stimei de sine scăzute

În cabinet, lucrez rar cu anxietate fără să atingem și stima de sine. Sunt aproape inseparabile. Anxietatea și stima de sine scăzută se alimentează reciproc într-un mod care poate deveni copleșitor.

Când stima ta de sine este fragilă, frica de judecată devine constantă. Anxietatea socială apare pentru că presupui că alții te văd la fel de critic cum te vezi tu pe tine. Fiecare interacțiune devine o posibilitate de a fi descoperit ca inadecvat. Fiecare conversație este analizată ore în șir după aceea: „Am spus ceva greșit? Au observat că tremur? Sigur cred că sunt ciudat.”

Frica de eșec este un alt fir al anxietății legate de stima de sine. Nu este vorba doar de teama normală de a greși — este o teamă paralizantă bazată pe convingerea că un eșec ar confirma ceea ce crezi deja despre tine: că nu ești capabil sau capabilă, că nu meriți succesul, că ai fost norocos până acum.

Anxietatea anticipativă devine permanentă. „Ce se va întâmpla dacă eșuez?” „Ce vor spune alții?” „Cum voi face față respingerii?” Aceste gânduri ocupă atât de mult spațiu mental încât devine aproape impossible să te concentrezi pe prezent sau să te bucuri de ceea ce ai.

Iar când anxietatea te copleșește și nu te descurci așa cum ai vrea — asta devine o nouă dovadă că nu ești suficient de puternic sau puternică. Astfel, ciclul se continuă: stima de sine scăzută alimentează anxietatea, anxietatea confirmă stima de sine scăzută.

Perfecționismul — stima de sine deghizată în standarde înalte

Unii dintre cei mai perfecționiști oameni cu care am lucrat erau, în interior, cei mai nesiguri pe ei înșiși. Excelența era scutul lor. Perfecționismul nu este despre standarde înalte — este despre credința că valoarea ta depinde de performanță.

Logica este simplă și cruntă: „Dacă sunt perfect, nu pot fi criticat. Dacă nu greșesc niciodată, nimeni nu va vedea că, în realitate, nu sunt suficient de bun.” Perfecționismul devine o strategie de supraviețuire într-o lume în care crezi că nu ai voie să fii uman.

Dar problema este că perfecțiunea nu există. Deci, indiferent cât de mult muncești, indiferent câte ore pui, indiferent cât de mult te chinui — nu ajungi niciodată la acel standard. Perfecționismul devine o sentință la eșec permanent. Întotdeauna vei găsi ceva în neregulă, întotdeauna vei simți că puteai mai mult.

Procrastinarea este adesea legată de perfecționism. Dacă nu poți face ceva perfect, atunci mai bine nu începi deloc. Sau amâni până în ultimul moment, astfel încât să ai o scuză pregătită: „N-am avut timp suficient — altfel ar fi fost perfect.” Astfel, eșecul nu devine despre tine, ci despre circumstanțe.

Perfecționismul epuizează. Te menține într-o stare constantă de nesiguranță și auto-critică. Te face să pierzi plăcerea de a face lucruri pentru că totul devine despre evitarea eșecului, nu despre bucurie sau dezvoltare. Și în fundal, stima de sine scăzută rămâne neatinsă — pentru că perfecțiunea nu o poate vindeca.

În terapie, lucrul cu perfecționismul înseamnă să recunoști vocea din spatele lui: frica că nu ești suficient. Înseamnă să înveți că poți fi imperfect și totuși valoros. Că greșelile tale nu te definesc. Că poți fi de partea ta chiar și când nu faci totul perfect.

Cum lucrez cu stima de sine în cabinet — ce se schimbă concret

Mulți oameni ajung în cabinet cu stima de sine scăzută fără să știe exact ce să se aștepte. Vreau să îți descriu concret cum arată lucrul terapeutic pentru stima de sine și ce se schimbă pe parcurs. Acest proces îl conduc în cabinet în București Sector 3 și online, adaptat nevoilor tale.

Prima ședință — ce să te aștepți

Primul lucru pe care îl fac în cabinet nu este să îți dau exerciții. Este să te ascult fără să te judec. Pentru că mulți oameni cu stimă de sine scăzută nu au avut parte de asta suficient — să fie ascultați cu adevărat, fără să fie evaluați, fără să fie criticați.

Prima ședință nu este un test de personalitate. Nu trebuie să vii cu o prezentare pregătită. Nu trebuie să justifici de ce ai stimă de sine scăzută sau să dovedești că „problema ta este suficient de gravă”. Pur și simplu vii și îmi spui ce se întâmplă cu tine, ce simți, ce te-a adus aici.

În prima ședință ascult — cine ești, ce trăiești, ce te-a adus la cabinet. Ascult nu doar cuvintele, ci și ceea ce nu spui direct: teama din spatele frazelor, nevoia de aprobare, critica de sine care apare automat când vorbești despre tine.

Pot să îți pun întrebări despre contextul tău — despre relațiile importante din viața ta, despre momente care ți-au marcat stima de sine, despre cum arată vocea interioară critică. Nu fac asta ca să te judec, ci ca să înțeleg harta ta emoțională și unde anume trebuie să începem lucrul.

La final, îți explic cum văd eu lucrurile — ce tiparele observ și cum propun să lucrăm împreună. Îți ofer o imagine clară despre ce înseamnă procesul terapeutic pentru stima de sine și ce putem realiza împreună. Totul într-un ritm care te respectă și într-un limbaj fără jargon psihologic complicat.

Ce se lucrează în terapie pentru stimă de sine

Lucrul terapeutic pentru stima de sine nu este despre „gândire pozitivă” forțată. Nu îți cer să te convingi că ești perfect sau perfectă. Îți cer să înveți să fii de partea ta — cu onestitate, cu blândețe, cu realismul pe care îl meriți.

Primul pas este identificarea credințelor limitative despre tine. Acestea sunt convingerile adânci, adesea inconștiente, pe care le ai despre propria persoană: „Nu sunt suficient de bun”, „Nu merit să fiu iubit”, „Sunt o povară pentru alții”. Aceste credințe funcționează în fundal și influențează fiecare decizie, fiecare relație, fiecare reacție emoțională.

Al doilea pas este contestarea acestor credințe. Nu prin afirmații pozitive superficiale, ci prin explorare profundă: De unde vine această credință? Cine ți-a spus asta prima dată? În ce situații se activează? Este cu adevărat adevărată sau este o concluzie învățată într-un context dureros?

Lucrăm apoi la înțelegerea originilor acestor tiparele. Explorăm copilăria, relațiile timpurii, momentele care ți-au marcat percepția despre tine. Nu ca să găsim vinovați, ci ca să înțelegem de ce te-ai format așa cum te-ai format. Înțelegerea aduce compasiune — față de tine și față de procesul prin care ai trecut.

Construim apoi un raport diferit cu propria persoană. Învățăm să recunoști critica internă ca pe o voce învățată, nu ca pe un adevăr. Învățăm să îți vorbești ca unui prieten, nu ca unui dușman. Exersăm autocompasiunea — capacitatea de a fi blând cu tine însuți atunci când greșești sau suferi.

În final, lucrăm la recunoașterea și internalizarea resurselor reale. Mulți oameni cu stimă de sine scăzută au abilități, calități și realizări reale — dar nu le pot vedea sau le minimizează automat. Învățăm să vezi ceea ce este acolo cu adevărat, să îți recunoști valoarea fără falsă modestie și fără aroganță.

Cât durează procesul și ce se schimbă în timp

Răspunsul scurt este: da, stima de sine se poate schimba. Răspunsul complet este: da, cu timp, cu sprijin și cu angajament față de tine însuți sau însăți. Nu este o transformare instantanee, dar este o transformare reală și durabilă.

Procesul terapeutic pentru stima de sine nu are o durată fixă. Depinde de profunzimea tiparelor, de complexitatea contextului tău și de ritmul tău personal de procesare. În general, schimbările devin vizibile după 3-6 luni de lucru constant — dar consolidarea lor necesită timp.

Primele schimbări sunt în conștientizare. Începi să observi vocea critică atunci când apare. Începi să recunoști tiparele în momentul în care se activează. Această conștientizare este primul pas esențial — nu poți schimba ceea ce nu observi.

Apoi apar schimbări în reacții. În loc să te prăbușești emoțional la o critică, te oprești și te întrebi: „Este asta adevărat sau este vocea veche care vorbește?” În loc să te judeci automat, înveți să faci o pauză. Acest spațiu între stimul și reacție este locul unde se întâmplă transformarea.

Pe termen lung, se schimbă fundația. Nu mai ai nevoie de validare constantă din exterior. Poți să greșești fără să simți că te prăbușești. Poți primi critici fără să te definești prin ele. Poți să stai cu tine însuți sau însăți fără să te judeci continuu. Aceasta este stima de sine sănătoasă — nu perfecțiunea, ci reziliența.

Am văzut transformări reale. Nu spectaculoase — ci solide. Oameni care au ajuns să nu mai fie cei mai răi critici ai lor înșiși. Oameni care au învățat să își recunoască valoarea fără să depindă de aprobarea altora. Oameni care au început să trăiască din interiorul lor, nu din judecata exteriorului.

Întrebări frecvente despre lucrul cu stima de sine în terapie

Înainte să ajungă în cabinet, mulți oameni au întrebări și îndoieli. Vreau să răspund la cele mai frecvente — poate te regăsești și tu în ele.

Stima de sine scăzută se poate schimba cu adevărat?

Răspunsul scurt este da. Răspunsul complet este: da, cu timp, cu sprijin și cu angajament față de tine însuți sau însăți. Stima de sine nu este fixă. Este un tipar de gândire și relație cu sine care a fost învățat și care poate fi modificat prin lucru terapeutic consecvent.

Nu este o schimbare magică sau instant. Este o schimbare treptată, construită pe înțelegere, pe deconstrucția credințelor limitative și pe construirea unei relații mai sănătoase cu tine însuți. Este posibilă — am văzut-o de nenumărate ori în cabinet.

Ce contează este să începi. Și să rămâi angajat în proces chiar și când pare greu, chiar și când vocea veche îți spune că nu merită, că oricum nu vei reuși. Aceea este vocea pe care o schimbăm — și ea nu dispare imediat, dar își pierde puterea pe măsură ce începi să îi recunoști strategiile.

Trebuie să am o problemă gravă ca să cer ajutor?

Nu. Dacă vocea din capul tău îți spune în fiecare zi că nu ești suficient sau suficientă — acesta este un motiv suficient de serios. Nu trebuie să aștepți să fie mai rău. Nu trebuie să ajungi în criză pentru a merita ajutor.

Mulți oameni amână terapia pentru că simt că „alții au probleme mai grave”. Aceasta este, de fapt, stima de sine scăzută vorbind — îți spune că suferința ta nu contează suficient. Dar contează. Dacă te afectează, dacă îți limitează viața, dacă te face să trăiești sub potențialul tău — merită să lucrezi la asta.

Terapia nu este doar pentru criză. Este și pentru creștere, pentru vindecare, pentru construirea unei vieți în care să te simți cu adevărat acasă în pielea ta. Nu aștepta până când nu mai poți funcționa. Începe acum, când simți că ceva nu este în regulă.

Pot face terapie online pentru stimă de sine?

Da — terapia online este la fel de eficientă ca cea față în față pentru lucrul cu stima de sine. Relația terapeutică se construiește la fel, procesul este același, confidențialitatea este păstrată. Singura diferență este mediul — dar lucrul interior rămâne la fel de profund.

Opțiunea online este disponibilă pentru cei cu program încărcat, pentru cei care locuiesc în afara Bucureștiului sau pentru cei care preferă confortul casei. Funcționează prin platforme sigure de videoconferință, iar ședințele au aceeași structură și aceeași profunzime ca cele din cabinet.

Am lucrat online cu multe persoane cu stimă de sine scăzută și rezultatele sunt la fel de reale. Ceea ce contează nu este dacă suntem în aceeași cameră fizică — ci dacă există conexiune, încredere și angajament în proces. Acestea se pot construi la fel de bine online.

Programează o ședință — psiholog pentru stimă de sine scăzută în București

Un ultim gând înainte să începi

Stima de sine scăzută nu este cine ești — este un tipar pe care l-ai învățat și pe care îl poți schimba. Vocea critică din cap nu spune adevărul despre tine. Ea repetă mesajele primite demult, în momente în care erai vulnerabil sau vulnerabilă și nu aveai cum să te aperi.

Să ceri ajutor pentru stimă de sine nu este un semn de slăbiciune. Este un act de curaj și de respect față de tine însuți sau însăți. Este recunoașterea că meriți mai mult decât să trăiești sub greutatea unei judecăți interioare neîncetate.

Lucrul terapeutic pentru stima de sine nu este despre a deveni o altă persoană. Este despre a ajunge să fii cu adevărat tu — fără filtrele critice, fără apărările excesive, fără nevoia de a demonstra constant că meriți să exiști. Este despre a învăța să stai în pielea ta fără să te judeci continuu.

Dacă te-ai regăsit în acest articol, dacă ai simțit că vorbesc despre tine — te invit să faci primul pas. Sunt aici, în București Sector 3 și online, pregătită să te sprijin în procesul de reconstruire a stimei de sine. Nu trebuie să faci asta singur sau singură.

Te aștept. Sună-mă la +40 723 239 873